România își sabotează singură securitatea energetică! De ce închiderea CET-urilor costă de șase ori mai mult decât modernizarea lor. Cazul CET Govora
În timp ce autoritățile centrale accelerează închiderea centralelor electrotermice din România sub pretextul decarbonizării, datele care ies la iveală ridică întrebări fundamentale: cine va plăti costurile unei decizii adoptate fără o alternativă viabilă? În special în cazul CET Govora, controversa se amplifică. De luni de zile, autoritățile locale și experții din domeniul energetic trag semnale de alarmă cu privire la riscurile majore pe care le implică închiderea capacităților de producție înainte de a avea soluții de înlocuire adecvate, punând astfel în pericol securitatea energetică a județului Vâlcea și a întregii țări.
Datele publice sugerează că menținerea și modernizarea CET-urilor până în 2028 ar necesita un efort financiar de aproximativ 520 de milioane de euro. Comparativ, implementarea unui plan de închidere rapidă și înlocuirea acestora ar putea ajunge la costuri de peste 3 miliarde de euro, de aproape șase ori mai mult. Acest paradox economic subliniază o alegere discutabilă: statul decide să renunțe la capacități energetice funcționale, cheltuind sume considerabil mai mari pentru a compensa absența acestora.
Criza energetică din vara anului 2026 ilustrează perfect acest aspect. Analizele arată că, în condițiile în care CET-urile ar fi fost operaționale, compensarea dezechilibrelor din sistem în lunile iulie și august ar fi costat aproximativ 20 de milioane de euro. În lipsa acestor capacități, costurile au sărit la aproape 84 de milioane de euro, iar diferența de 64 de milioane de euro a fost suportată în doar două luni. Aceste cifre critică decizia Ministerului Energiei de a închide anumite capacități de producție înainte de a avea înlocuitori funcționali.
CET Govora nu doar că produce energie electrică, ci joacă un rol crucial în sistemul de termoficare al municipiului Râmnicu Vâlcea și contribuie semnificativ la stabilitatea energetică regională. Deși aportul său la producția națională este relativ mic, fiecare megawatt disponibil în perioadele de consum maxim sau în situații de criză poate face diferența esențială între stabilitate și importuri costisitoare. În acest context, întrebarea devine: de ce se preferă demolarea unei infrastructuri existente în loc de modernizarea ei, dacă modernizarea este mult mai rentabilă și menține continuitatea sistemului energetic?
Criticii politicii actuale în domeniul energiei susțin că România riscă să repete greșelile din trecut, când s-au închis capacități de producție înainte ca noile investiții să fie operaționale. Aceasta a condus la o dependență crescută de importuri, la o volatilitate a prețurilor și la o vulnerabilizare a sistemului energetic național.
