Poluare pe Valea Oltului! Constructorul Autostrăzii Sibiu–Pitești, amendat cu 40.000 lei

U Traian

Poluare pe Valea Oltului: constructorul Autostrăzii Sibiu–Pitești, amendat cu 40.000 de lei

Un incident de mediu a fost confirmat pe raza județului Vâlcea, în zona localității Câineni, unde râul Olt a fost afectat de ape uzate provenite de la organizarea de șantier a Autostrăzii Sibiu–Pitești. Constructorul care lucrează pe Secțiunea 2 Boița–Cornetu a fost sancționat de Administrația Bazinală de Apă Olt.

Firma MAPA Insaat Ve Ticaret Anonim Sirketi Ankara – Sucursala București a primit o amendă în valoare de 40.000 de lei, după ce inspectorii au verificat situația din teren și au constatat mai multe nereguli.

Controlul din teren și neregulile constatate

Verificările au avut loc la începutul lunii septembrie, în urma unei sesizări, și au vizat organizarea de șantier amplasată în extravilanul localității Greblești, comuna Câineni. Aici funcționează, printre altele, birouri administrative, grupuri sanitare și o stație de betoane.

Inspectorii au descoperit deficiențe în procesul de tratare a apelor tehnologice. Decantorul aferent stației de betoane nu fusese curățat corespunzător și conținea o cantitate importantă de șlam, situație care afecta capacitatea instalației de a reține materiile în suspensie.

La punctul de evacuare în râul Olt au fost identificate depuneri caracteristice apelor tehnologice provenite din spălarea autobetonierelor și a malaxorului. Apele tehnologice ajung într-un decantor tricompartimentat, după care efluentul preepurat este evacuat printr-un colector în râul Olt. Tot în Olt sunt evacuate, după epurare, și apele uzate menajere provenite din organizarea de șantier.

În urma constatărilor, ABA Olt a aplicat constructorului o sancțiune contravențională de 40.000 de lei.

Lucrări în una dintre cele mai sensibile zone ale județului

Incidentul ridică semne de întrebare cu atât mai serioase cu cât lucrările la Secțiunea 2 Boița–Cornetu se desfășoară într-o zonă extrem de sensibilă din punct de vedere al mediului.

Tronsonul montan are aproximativ 31 de kilometri, traversează Valea Oltului și presupune lucrări de o complexitate deosebită: tuneluri, viaducte, poduri și intervenții în imediata apropiere a râului.

Autostrada Sibiu–Pitești este o investiție strategică de care România și județul Vâlcea au nevoie, însă construirea ei nu poate însemna un cec în alb pentru poluarea Oltului. Cazul de la Câineni demonstrează cât de important este ca autoritățile de mediu și Apele Române să supravegheze permanent organizările de șantier de pe Valea Oltului, iar eventualele abateri să fie sancționate imediat.

Share This Article